joi, 22 ianuarie 2009

Niculescu/Cîrstea şi Gallovits/Parra Santonja, în turul doi la Australian Open


Perechile Monica Niculescu/Sorana Cîrstea şi Edina Gallovits/Arantxa Parra Santonja (România/Spania) s-au calificat în turul doi al probei de dublu de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Niculescu şi Cârstea, cap de serie numărul 14, s-au impus, în primul tur, cu scorul de 6-3, 2-6, 6-3, în faţa cuplului american Julie Ditty/Carly Gullickson. Cele două românce vor întâlni în faza următoare perechea Nathalie Dechy/Mara Santangelo (Franţa/Italia).

Edina Gallovits şi partenera sa de dublu Arantxa Parra Santonja au învins, în primul tur, perechea australiană Monique Adamczak/ Olivia Rogowska, scor 5-7, 6-2, 6-4. În faza următoare, Gallovits şi Parra Santonja vor întâlni cuplul Cara Black/Liezel Huber (Zimbabwe/SUA), cap de serie numărul unu.
Sursa:www.gsp.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu