Mirel a fost prezentat aseară, după primul său antrenament sub comanda lui Olăroiu, şi a oferit cea dintîi declaraţie în arabă: "Sînt încîntat să joc la Al Hilal!"Ajuns la 
Riad în noaptea de sîmbătă spre duminică la ora 2:00, fostul căpitan al 
Stelei a fost aşteptat la aeroport de secundul lui 
Olăroiu, 
Cătălin Necula. 
Mirel a fost întîmpinat cu mare fast şi de oficiali ai clubului, dar şi de suporteri, unul dintre aceştia din urmă întrebîndu-l curios în limba engleză, înainte de a se fotografia cu el: 
"Tu eşti Rădoi?". "Da!", a răspuns 
Mirel cu întîrziere, neaşteptîndu-se la o astfel de întrebare din partea fanului.Ieri dimineaţă, fostul căpitan al 
Stelei a trecut fără probleme vizita medicală, apoi a semnat contractul de joc pe următoarele trei sezoane şi a făcut cunoştinţă cu şeicul lui 
Al Hilal, Abdulrahman. Spre surprinderea celor prezenţi, 
Mirel a oferit şi prima sa declaraţie în limba arabă. 
"Sînt încîntat să joc la Al Hila!l", a spus 
Rădoi, care aseară a efectuat şi primul său antrenament sub comanda lui 
Olăroiu. La finalul şedinţei de pregătire, ex-stelistul a fost prezentat oficial, primind tricoul cu 
numărul 8. 
"Prefer să nu vorbesc prea mult şi să arăt ce am de spus pe teren" a fost mesajul lui Mirel Rădoi.
Sursa: 
www.gsp.ro